De Suflet

 

13.08.2015 - Tristețe slută

Tristețe-mi pare rău, dar fă-ți valiza.

Azi vreau să pleci în lume negreșit,

Căci mi-am făcut anume analiza

Și nu-nțeleg de ce te-am găzduit.

Mi-ai stat destul în suflet ca o pată.

Așa că fă-ți valiza și te du,

Ții camera din mine ocupată

Și vreau să vină fericirea, să pleci tu!

Ți-am rezervat deja o cameră pustie

Într-un hotel departe, în deșert

Și am plătit avans pe ani ... o mie ...

C-ai stat la mine și asta nu ți-o iert.

Și să nu-mi scrii!

Nu vreau să știu de tine.

Ia-ți hainele prea negre și te mută.

Se mută fericirea azi la mine,

Adio-ți spun pe veci, tristețe slută!

 

                                           Maximilia